Donald Trump lansează o colecție de ceasuri de lux, pentru a-și finanța campania electorală. Ceasurile de mână ce poartă numele candidatului republican la președinția SUA se vând la prețuri de sute de dolari.
Donald Trump a lansat o colecție de ceasuri de lux, pentru a-și finanța campania prezidențială.
„Ador aurul, ador diamantele”, spune candidatul la Casa Albă în clipul de promovare al ceasurilor Trump Watches, postat pe rețelele de socializare.
Ceasurile au prețuri ce pornesc de la 499 de dolari, dar pot ajunge și la 100.000 de dolari pentru seria Tourbillon. Ceasurile au trei culori diferite și sunt serie limitată, cu un număr de 147 de piese. Cele din colecția de lux conțin 200 de grame de aur masiv de 18 carate și sunt decorate cu 122 de diamante.
„Aceste ceasuri sunt cu adevărat speciale – le veți iubi”, a scris Trump pe Truth Social, același site de socializare unde împărtășește mesaje politice susținătorilor săi.
Susţinătorii mai puţin bogaţi ai republicanului pot cumpăra un model mai ieftin, doar placat cu aur, la 799 de dolari.
În ultimii doi ani, Trump a câștigat milioane de dolari vânzând articole noi cu numele și chiar chipul lui.
Acesta a lansat, de asemenea, o colecție de adidași aurii și a promovat o serie de Biblii. În această săptămână, el a lansat, de asemenea, „Monede Trump” – un medalion de argint cu chipul fostului președinte pe o parte și semnătura sa pe Casa Albă pe spate.
FOTO: Profimedia/Instagram